Irina Begu (România, 63 WTA) a învins-o pe Leolia Jeanjean (Franța, 227 WTA) cu 6-1, 6-4 și s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, Live Video Online pe www.prosport.ro. În faza următoare, Irina se va duela cu învingătoarea dintre Jessica Pegula (SUA, 11 WTA) și Tamara Zidansek (Slovenia, 25 WTA).
Irina Begu închide meciul cu Leolia Jeanjean după o oră și 26 de minute, scor 6-1, 6-4, calificându-se în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros! Begu își egalează cea mai bună performanță a carierei în turneele de Grand Slam! Românca a mai fost în optimi la Roland Garros 2016, dar și la Australian Open 2015!
Irina este singura dintre cele șapte reprezentante ale României care a obținut calificarea în optimi la Roland Garros. Urmează un duel pentru sferturile de finală cu Jessica Pegula sau Tamara Zidansek.
Back in the fourth round for the first time since 2016 👋@irina_begu puts an end to Leolia Jeanjean's dream run 6-1, 6-4.#RolandGarros pic.twitter.com/uwdrKF4rcS — Roland-Garros (@rolandgarros) May 28, 2022
Back in the fourth round for the first time since 2016 👋@irina_begu puts an end to Leolia Jeanjean's dream run 6-1, 6-4.#RolandGarros pic.twitter.com/uwdrKF4rcS
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 28, 2022
UPDATE 13:29 Irina Begu – Leolia Jeanjan 6-1, 5-4! Românca a beneficiat de trei mingi de meci consecutive pe serviciul adversarei, toate ratate! Jeanjean revine de la 5-1 în setul secund!
UPDATE 13:25 Franțuzoaica reușește să rămână în meci și câștigă două game-uri la rând: 6-1, 5-3 pentru Irina Begu.
UPDATE 13:20 Irina Begu – Leolia Jeanjean 6-1, 5-2! Românca poate închide meciul acum, cu serviciul!
UPDATE 13:15 Cel mai lung game al meciului este câștigat de Irina Begu, care se desprinde la 6-1, 5-1! Leolia Jeanjean servește pentru a rămâne în meci.
UPDATE 13:04 Irina Begu reușește dublu break-ul în setul al doilea cu Leolia Jeanjean: 6-1, 4-1! Românca punctează și la capitolul spectacol, câștigând un punct splendid.
And that's how you put it away 💥#RolandGarros | @irina_begu pic.twitter.com/e6cdpMQKLD — Roland-Garros (@rolandgarros) May 28, 2022
And that's how you put it away 💥#RolandGarros | @irina_begu pic.twitter.com/e6cdpMQKLD
UPDATE 12:58 Irina Begu – Leolia Jeanjean 6-1, 3-1! Irina rezolvă un game complicat și are din nou un avans liniștitor!
UPDATE 12:50 Irina Begu începe ca din tun și setul al doilea: 6-1, 2-0 cu Leolia Jeanjan!
UPDATE 12:40 Irina Begu închide setul după doar 31 de minute, scor 6-1 cu Leolia Jeanjean! Franțuzoaica este previzibilă în lovituri, iar românca se află în control.
Laser focus.@irina_begu only needs 33mins to claim the first set over Jeanjean 6-1. #RolandGarros pic.twitter.com/jaiABRyP0t — Roland-Garros (@rolandgarros) May 28, 2022
Laser focus.@irina_begu only needs 33mins to claim the first set over Jeanjean 6-1. #RolandGarros pic.twitter.com/jaiABRyP0t
UPDATE 12:32 Irina Begu – Leolia Jeanjean 5-0! Jucătoarea noastră nu slăbește ritmul și mai are nevoie de un singur game pentru a-și adjudeca primul set!
UPDATE 12:25 Irina Begu joacă excelent în startul meciului cu Leolia Jeanjean! Românca are deja 3-0!
UPDATE 12:10 A început meciul Irina Begu – Leolia Jeanjean, pe arena Suzanne Lenglen, cu românca la serviciu!
Irina Begu joacă sâmbătă un meci foarte important, nu doar pentru ea, ci și pentru întreg tenisul românesc! Begu este singura reprezentată a României rămasă în cursa pentru trofeul de la Roland Garros 2022, după ce Simona Halep s-a oprit în turul al doilea, 6-2, 2-6, 1-6 cu Qinwen Zheng.
Begu se duelează cu marea surpriză a Grand Slam-ului parizian, Leolia Jeanjean, care a intrat pe tabloul principal grație unui wild card. Franțuzoaica a eliminat-o în turul secund pe Karolina Pliskova (Cehia, 8 WTA), cu scorul de 6-2, 6-2.
Irina Begu se luptă cu Leolia Jeanjean pentru un loc în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, fază în care românca a mai ajuns o singură dată în carieră, la ediția din 2016. De asemenea, câștigătoarea își va asigura un cec în valoare de 189.000 de euro și 240 de puncte WTA. Dacă merge în optimile de finală, Begu se va întâlni cu Jessica Pegula (SUA, 11 WTA) sau Tamara Zidansek (Slovenia, 25 WTA). Meciul dintre americancă și slovenă este programat după ora 14:00.
Irina revine pe teren la Roland Garros după ce în turul prcedent a fost protagonista unui incident nefericit. Begu s-a enervat și a aruncat cu furie racheta, iar aceasta a ricoșat nefericit, lovind un copil. Arbitrul a decis să întrerupă meciul și a chemat supervizorul pe teren. După cinci minute de așteptare, Irina Begu a scăpat doar cu avertisment, iar partida s-a reluat, spre nemulțumirea Ekaterinei Alexandrova. Sportiva din România a reușit chiar să câștige meciul, cu scorul de 6-7(3), 6-3, 6-4. Irina s-a ales însă cu o amendă uriașă, de 10.000 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER